Daniel va pleca la Țibănești, la primul lui curs de fierărie

stefan-caltia-cu-daniel

Daniel este un tânăr din Șona, elev în Făgăraș, el va participa la cursul de fierărie organizat de Asociația „Maria” Țibănești, jud. Iași, în perioada 17-23 noiembrie 2014.

Acțiunea face parte din inițiativa Fundației Culturale „Negru Vodă” care, în parteneriat cu Asociația Sătească Șona Noastră, își propune ca Fierăria lui Lazăr să devina atât un spațiu de expoziție și centru al unor viitoare activități cultural-educative, dar și un atelier de fierărie funcțional.

 

Sătenii, împreună cu viitorul fierar al satului, Daniel, lucrând împreună pentru fierărie.

caramida (2)caramida (4) caramida (3)caramida (1)

 

Daniel (dreapta), tânărul din Șona care va participa la cursurile de fierărie organizate de Asociația „Maria”, de la Țibănești Iași, pentru a deveni fierar al  satului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografiile sunt realizate de Sorin Marin, membru al Asociației Sătești „Șona Noastră”,  in timpul descărcării cărămizilor ce vor fi folosite pentru construcția coșului fierăriei.